29 ianuarie 2011

Flotila de Aur in imagini

In ultima vreme s-a tot amintit de "Scoala Romaneasca de Kaiac-Canoe" si se cuvine a fi exemplificata si cu imagini momente din activitatea zilnica a sportivilor anilor '60.
Gratie studioului "Sahia Film" ne-au ramas marturii edificatoare privind modul de lucru al marilor performeri ai vremii. 


Primul film este dedicat marelui Aurel Vernescu, Amiralul "Flotilei de Aur"; Bebe fiind surprins in timpul antrenamentului si in momentele de relaxare alaturi de fiul sau, "Peti", care acum traieste in Germania. Mai apar in film Afanasie Sciotnic si Mihai Turcas cu fizicul sau impresionant. Este de remarcat si cat de sterpe erau malurile Snagovului, in acea vreme nu aparuse samanta vilelor somptuase, pamantul fiind sufocat de culturile de porumb. Poate fi remarcat si marele antrenor Radu Hutan, la bordul salupei sale, precum si o canoe de dublu formata din doi tineri pirpirii, care numai a sportivi nu aratau, dar care au dovedit o valoare exceptionala in cursele pe 10.000m.
Legat de asta, o intamplare hazlie a avut loc in 1970 la Campionatele Mondiale de la Copenhaga. TVR a transmis in direct concursul, iar comentatorul a fost inselat de imagini si nu a observat evolutia celor doi canoisti Aurel Simionov si Petre Maxim, porecliti sugestiv "castorii". Cursa de fond se desfasura prin parcurgerea a doua ture ocolindu-se turnantele aflate la 2500m una de alta. Baietii nostri si-au vazut de treaba, camerele de filmat i-au ignorat axandu-se pe pluton si la un moment dat in ecran a aparut o C2 despre care nimeni nu intelegea de unde vine. Erau "castorii" care devansasera plutonul cu peste 2000m. Extraordinar!


Al doilea film prezinta componentii lotului olimpic la lucru, in film facandu-se o paralela intre trairile dintr-o cursa si ce inseamna pregatirea "de uscat" pentru asemenea cursa. SUnt redate momente unice dintr-o cursa de K2B intre Dinamo si Steaua in barci fiind Aurel Vernescu si Afanasie Sciotnic pentru Dinamo si Vasile Nicoara - Hari Ivanov pentru Steaua. Puteti urmari acuratetea stilului de vaslit precum si eforturile depuse la sala de forta.
Acest film a rulat in cinematografe in completare si la aparitia lui Mihai Turcas facand flexii cu haltera(avea 80kg!) din sala se ridica un murmur de uimire si admiratie. Au fost timpuri si momente incununate cu o sumedenie de medalii de aur la Jocurile Olimpice si Campionate Mondiale care nu pot fi uitate si care merita toata admiratia noastra.
Text de Marian Ionita(Nea Calutu)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu