Salutare,
a trecut ceva vreme de cand nu am mai scris ceva pe blogul nostru. Iata ca prima serie din competitiile anului 2010 s-a incheiat si m-am gandit sa notez undeva si sa discutam impresii despre competitiile de la inceput de an. La noi la sectie, la CSS 4 Bucuresti, am incercat inca din toamna sa periodizam in asa fel antrenamentul incat sa putem iesi devreme pe apa, fara sa sacrificam din volumul necesar alocat dezvoltarii fortei. Nu prea am reusit treaba cu iesirea pe apa mai devreme din cauza iernii asteia care a intarziat, in rest nu pot spune ca ne-a limitat ceva de la realizarea planului.