Primul pas

"Ne merge bine."

     Dar parca ar mai putea fi imbunatatite cate ceva pe aici. Primul pas este identificarea problemelor, si asta as vrea sa fac cu posturile din aceasta categorie. Azi nu am sa ma refer la cea mai mare problema, sau la cea mai grava, nici nu sustin ca le cunosc pe acestea, dar am identificat cateva si despre aceasta mi s-a nazarit sa dezvolt astazi monologul. Problema de azi este una din zona diferentelor si a conflictului intre generatiile implicate in sportul nostru si a influentei generatiilor mai vechi asupra celor tinere.

     In primul rand generatiilor vechi le apartine palmaresul kaiacului si canoei aproape in intregime, in afara de aurul olimpic din 2000 performante foarte insemnate nu au mai fost. Ne-am mai bucurat la aurul lui Mironcic in simplu si al lui Sevici si Anghel in K2, ba chiar si medaliile de argint din 2003 ale K4 B au fost ceva inedit dar incomparabil mai putin importante decat performantele de pana in anul 1996.

     Tot acestei generatii, sau acestor generatii vechi le apartin amintirile la prima mana a modului de lucru, a modului de a privi lucrurile, a sistemul de pe vremea aceea cand in kaiac-canoe functionau peste o suta de specialisti, cand orice proba avea cel putin 4-5 serii la campionatele nationale, cand titlul de campion national avea relevanta. Aceste cunostinte au fost propagate informal de la o generatie la alta, alaturi de pretentia pentru performanta dar si alaturi de o serie de pseudo-cunostinte care au ingreunat progresul sistemul nostru in comparatie cu ritmul concurentilor nostri straini.

      Luat punctual as dori sa identific cateva din lucrurile rele care s-au transmis si sunt perpetuate fara sa se gandeasca asupra lor si a efectelor lor in sistemul de kaiac-canoe. Un aspect negativ mi se pare conceptia conform careia dupa o viata fructuoasa de sportiv cu rezultate mari, se solicita si mai ales se aproba, ca pe o favoare si un beneficiu pentru sistem, un post de antrenor direct la seniori si mai ales la loturi. Eu as vedea benefic pentru sportivul respectiv, pentru sistem si pentru viitori lui sportivi ca acel care a terminat cu viata sportiva sa treaca o perioada la studii de antrenorat, sa inceapa cu juniori mici, cu selectie si initiere si sa fie sprijinit ca intr-o generatie de juniorat, maxim doua, daca arata ca a reusit sa integreze din maiestria lui ca sportiv in activitatea de antrenor, sa ajunga la loturi, ca secund, dar cu responsabilitati si sarcini clare in asa fel incat intr-o perioada de 10-12 ani sa devina un antrenor desavarsit. In momentul de fata sistemul nostru este in asa de mare masura viciat incat fosti mari sportivi cu o mentalitate corecta si pusi pe munca nu au unde sa-si exprime talentul. Exemplul domnului Pricop, pentru care am o admiratie deosebite din prima zi cand l-am vazut vaslind in 1995 si pana astazi pentru felul in care gandeste si se comporta, fiind unul dintre cele mai triste.

O latura negativa a felului in care se trece de la activitatea sportiva la cea de antrenorat o mai constituie si felul in care sistemul intelege sa "sprijine" educatia formala a sportivilor, atat pentru liceu dar mai ales pentru facultate. Daca un sportiv cat este senior este hotarat sa nu antreneze si este sprijinit sa faca facultatea de sport nu mi se pare o problema, dar daca unul stie ca vrea sa fie antrenor si isi exprima aceasta dorinta ar fi suicidal pentru conducatorii sistemului sa-i recomande si sa-l sprijine sa faca facultatea de sport in acelasi regim cu cei mentionati mai sus. Legat de acest lucru retinem ca, datorita unor metehne vechi si nu proprii kaiacului si canoei, genul asta de ajutor din partea antrenorilor se traduc mai tarziu in prilejuri de discutii in registrul:

"Eu l-am luat de pe strada si l-am facut om"

"Bah ti-am dat diploma aia ca nu erai in stare sa o iei pe barba ta"

"Pai dupa cat te-am ajutat acum imi faci una ca asta?" etc.

Eu consider ca orice sportiv cu putina munca poate evita genul asta de raportari vis-a-vis de antrenorii lor sau alti conducatori ai sportului nostru, iar solutia este sa faca studiile de antrenorat pe bune, cu mers la cursuri, cu citit seara, cu emotii la examene etc.

     O alta problema poate fi lipsa culturii dialogului civilizat, astfel in ziua de azi o afirmatie de principiu, atent si corect formulata este foarte facil considerata(cateodata intentionat) ca atac la persoana sau lipsa de respect. Un aspect sensibil fiind respectul acordat celor din generatiile anterioare spun ca a discuta rezultate, a avea pareri si opinii nu trebuie considerata lipsa de respect sau de cuviinta. Daca asteptam sa iasa la pensie generatiile anterioare ca sa putem vorbi, cum am impresia ca se doreste, ar trece inca 15-20 de ani in care discrepantele intre Romania si topul mondial al kaiac-canoe s-ar accentua.
    Inca o problema mi se pare a fi faptul ca a candida pentru o functie in executivul federatiei este privit ca o recompensa a ceea ce ai facut pentru sportul acesta sau ca o incununare a palmaresului pe care il ca antrenor, pe cand daca ne-am gandi simplu si logic a candida inseamna un angajament si nu o recompensa. Ca sa numai zic ca de cand s-a demonstrat ca nu se poate face performanta ca antrenor si sa fi si presedinte de federatie mi se pare ca un antrenor bun ar face un deserviciu sistemului daca ar candida la functii executive, valoarea sa ca antrenor improbabil sa fie egalata in domeniul managementului.

     Sper ca generatia actuala de antrenori tineri, care spre norocul nostru este foarte numeroasa, sa constientizeze si sa fie capabila de diferentieze intre cunostintele de la cei batrani si balastul pe care il preluam fara sa ne dam seama.

Imi afirm intentia de a participa activ la imbunatatirea sportului nostru alaturi de orice antrenor sau persoana interesata, indiferent cat de greu va fi drumul.

"Succesul inseamna abilitatea de a trece la un esec la altul fara a-ti pierde entuziasmul"

 Winston Churchil